Mai jos puteți vedea și citi discursul de la decernarea titlului de Profesor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 10 mai 2019.
Stimate domnule președinte al Senatului, părinte profesor Ioan Chirilă,
Stimați domni prorectori Călin Rus și Dan Lazar,
Stimate domnule decan Călin Hințea,
Stimate domnule director al Școlii Doctorale Cătălin Baba,
Distinși invitați,
Stimate colege și stimați colegi,
Vă mulțumesc foarte mult pentru această deosebită onoare. Mulțumesc Senatului Universității Babeș- Bolyai, domului Rector, domnului Președinte al Senatului, domnilor prorectori, mulțumesc Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și Școlii Doctorale de Administrație și Politici Publice și în special le mulțumesc domnului director Cătălin Baba și domnului decan Călin Hințea.
Titlul onorific pe care Universitatea Babeș-Bolyai mi-l acordă azi și prezența dumneavoastră aici sunt atât de onorante pentru mine încât îmi sporesc responsabilitatea de a nu irosi timpul audienței.
Vă voi vorbi astăzi, despre Timp – o temă de cercetare și reflexie în multe științe – dar și dimensiunea umană esențială a fiecăruia dintre noi și a noastră, împreună, ca grup de indivizi.
„Ne vedem de viața noastră zilnică neînțelegând aproape nimic despre lume”,
spunea Stephen Hawking (1988/1995, 9), celebrul astrofizician britanic, un mare teoretician al timpului.
Precum aerul pe care îl respirăm, dar nu îl vedem, precum mișcarea unui tren pe care nu o mai sesizăm din compartimentul nostru cu perdelele trase, timpul călătorește cu noi nevăzut, pe nesimțite și se scurge implacabil din clepsidra fiecăruia dintre noi în trecerea noastră prin viață.
Timpul este legat de mișcare și de spațiu. Fără o anumită formă de mișcare, de transformare și fără un reper spațial la care să ne raportăm ca origine și unul ca destinație a mișcării, a transformării, timpul nu există decât ca un construct filosofic și social bazat, oricum, pe experiențele noastre legate de spațiu, de mișcare.
Platon, Aristotel, Sfântul Augustin, Kant, Bergson, Heidegger, Blaga, mai toți marii filosofi au scris despre timp, au definit și au explicat diverse categorii de timp și le-au descris semnificația.
Am scris cu alte prilejuri despre ele. Este de fiecare data util și plăcut să evocăm teorii filosofice, psihologice sau sociologice despre timp, frumusețea fiecăreia și complexitatea listei lor fiind fascinante, dar… timpul alocat evenimentului de azi nu ne permite.
Voi spune, totuși, că timpul este o temă importantă deși nu este o temă centrală în sociologie. Precum Marx, Durkheim sau Weber care au scris, fiecare în parte, despre timp, sociologii contemporani menționează timpul, scriu frumos despre el, pun întrebări fundamentale, prezintă teorii și concepte semnificative și, apoi, îl abandonează, rămânând în sfera temelor clasice, istorice, ale sociologiei (structură socială, instituții sociale, clase sociale, mobilitate socială) sau în sfera temelor de actualitate precum problemele sociale sau mișcările sociale.
John Urry (2000, 105), spre exemplu, are o afirmație tranșantă, spunând că „… o sociologie reconfigurată trebuie să plaseze timpul chiar în centrul său”. El însuși alocă un capitol dintr-o lucrare (Urry, 2000) conceptului de timp, capitol al cărui motto tulburător este un citat din Marx: „omul nu este nimic; el este, cel mult, carcasa timpului”.
Dar, după cum spuneam, nici la sociologii clasici, nici la Urry sau la cei mai mulți dintre sociologii contemporani, timpul nu este central, este ignorat sau înglobat în concepte precum cel de mobilitate, de spațiu-timp, de timp liber sau este obiectivat și măsurat ca timp cronologic sub forma relativ banală și fundamental empirică și descriptivă a bugetelor de timp.
Totuși, există și sociologi contemporani precum John Hall, Barbara Adam, Michael Flaherty și alții câțiva care au scris lucrări exclusiv despre timp și există o revistă de prestigiu, Time & Society, dedicată cercetărilor sociologice despre timp.
Dincolo de abordările filosofice, sociologice, psihologice, timpul este un concept esențial în foarte multe științe, de aici și multidimensionalitatea dar și diversitatea foarte mare a abordărilor cu privire la conceptul de timp și complexitatea temporalității.
Solomon Marcus scria în 1985 că „pentru matematician timpul este un parametru reprezentat pe axa numerelor reale, pentru fizician el a devenit o proprietate a materiei, pentru biolog el evoca numeroasele procese periodice care au loc în organismele vii, pentru psiholog este interesant în primul rând timpul subiectiv, de percepție și trăire a unor evenimente, lingvistul studiază modul în care sunt gramaticalizate, în unele limbi, diferite categorii temporale, informaticianul se interesează de timpul de calcul al algoritmilor pe care-i construiește, economistul urmărește timpul încorporat în diferite mărfuri, modul în care… timpul devenit obiect poate fi vândut și cumpărat, sociologul este preocupat de bugetul de timp al diferitelor categorii sociale, în literatură și artă apar diferite manipulări ale timpului narativ sau dramatic, iar artele vizuale urmăresc procedeele de spațializare a perspectivelor temporale. Mai e un timp al marilor grupuri sociale, al popoarelor, al marilor mituri și al istoriei” (Marcus, S., 1985, 9).
Tocmai complexitatea și eterogenitatea timpului „ne obligă să-l fragmentăm și să-l analizăm aducând în față unul sau altul dintre aspecte și lăsând în urmă pe celelalte” (Marcus, S., 1985, 9).
Dificultatea abordării problemei timpului este sporită și de dificultățile măsurării sale, de scala imensă a timpului care pornește de la microtimpul atomilor măsurat în milisecunde, trece prin ciclurile biologice redefinite social de indivizi și comunități (zi, lună, an etc.) și ajunge până la timpul astronomic al universului.
Câteva repere pentru a înțelege enormitatea scalei astronomice de măsurare a timpului.
Luna, cel mai apropiat corp ceresc, este la o distanță medie de 384.400 de km față de Pământ, adică de aprox. 30 de ori diametrul Pământului. 1.3 secunde face lumina de la Lună la Pământ.
Distanța de la Pământ la Soare, cea care este considerată Unitatea astrologica, AU = 149.597.870.700 de metri este de 389 ori mai mare decât cea de la Pământ la Lună. Dacă am merge pe jos de la Pământ la Soare ar dura aproape 6 mii de ani ca să ajungem. Lumina face însă doar 8 minute de la Soare până la noi.
După Soare, cea mai apropiata stea este Proxima Centauri, aflata la 4.25 ani-lumină de Pământ. La noapte, când vedem pe cer Proxima Centauri, vedem, de fapt, imaginea ei așa cum era în ianuarie 2015.
După cum spunea Eminescu, „La steaua care-a răsărit,/ E-o cale-atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă”.
Stephen Hawking, cunoscutul astrofizician, are cărți și filme documentare excepționale despre timp și spațiu, în care demonstrează, printre altele, de ce călătoria în trecut nu este posibilă, dar și de unde vine relativitatea timpului și cum ar fi posibilă călătoria în viitor.
Se vede și din scurta succesiune anterioară de teorii și abordări, și din datele cantitative impresionante complexitatea uriașă a temei timpului. Ca cei mai mulți dintre exploratorii timpului, ne simțim pierduți în imensitatea temei, prizonieri precum personajele din basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte prinse într-un tărâm și într-o vârstă fără timp liniar, fără sfârșit, sau în succesiunea tot fără sfârșit de povești ale Sheherezadei din 1001 de nopți prin care îl luase prizonier într-o buclă a timpului pe potențialul ei călău captivat de imensitatea frumuseții poveștilor.
De aceea am ales să insist, pe scurt, desigur, doar pe o „poveste”, o temă, o „clipă” din multitudinea de abordări ale timpului, anume tema Capitalului de timp. Acest concept este, într-un fel, tot o metaforă, una dintre multele metafore care s-au formulat în legătură cu timpul, dar o metaforă cu utilitate metodologică practică, o metaforă care ne ajută să obiectivăm realitatea, să o „luăm în mâini”, prin construirea strategiilor și gestionarea diferitelor seturi de resurse.
***
Adesea, în sociologie, timpul este considerat ca reprezentând un fapt social. La acestă formă de timp, însă, s-a ajuns printr-un lung șir de transformări ale societății și tehnologiei generate de societate. Prin procese sociale de transformare a societăților și de redefinire implicită a timpului și a semnificației sale sociale s-a trecut de la timpul ciclic, simplu, al societăților tradiționale până la timpul linear, măsurat, comodificat, planificat, tranzacționat al societăților moderne, tayloriste și până la timpul universal, holografic, același pentru toți, al societății postmoderne a internetului.
Inițial, măsurat doar de ciclurile naturale amintite anterior și prin instrumente la fel de rudimentare precum calendarele agrare sau cadranele solare care să marcheze reperele marilor cicluri agricole anuale, ale ano-timpurilor, timpul a devenit apoi, un timp de sincronizare a comunității prin instrumentele de măsurare precum orologiile plasate în spațiul eminamente comunitar al turlelor bisericilor. El a trecut apoi în forma timpului familiei prin pendula din centrul locuințelor, apoi a devenit timp individual prin ceasurile personale de mână, instrumente de sincronizare a fiecăruia cu instituțiile sau cu ceilalți indivizi. În final, prin sateliți, prin internet, prin device-uri personale, s-a creat un timp universal, holografic, accesibil fiecărui individ, fiecărei comunități dar și umanității în ansamblu în aceeași formă și simultan, în același moment de timp, într-o sincronie universală.
În logica aceasta, a timpului comodificat, măsurat, tranzacționat într-o societate cu o cultură economică evidentă, am propus abordarea timpului din perspectiva socio-economică a capitalurilor (Preda M, 2010; Preda, 2013; Matei & Preda 2018; Preda & Matei, 2019).
Logica economică a raționalității și eficienței utilizării resurselor individuale sau colective într-o lume puternic tehnologizată (Feenberg, 2017) a produs un vocabular al capitalizării prin care sunt definite și descrise lumea și realitățile în care trăim.
Timpul, ca unică resursă a fiecăruia dintre noi, nu putea scăpa de acestă logică a capitalului în care noi funcționăm și acționăm de o vreme.
Am definit Capitalul de timp într-o prezentare din 2010 (Preda, 2010), o lucrare de conferință din 2012 (Preda, 2012) și un capitol publicat într-un volum internațional colectiv în 2013 (Preda, 2013) în mod similar cu alte tipuri de capital: capital social (Coleman, 1988; Putnam, 1995), capital cultural (Bourdieu, 1986), capital uman (Becker, 1975), capital relațional (Kale, Singh, & Perlmutter, 2000) sau capital economic (Doff, 2008).
Conceptul de Capital Individual de Timp (Preda, 2013) definit inițial s-a referit la resursa de timp a fiecărui individ cu care se naște și de care dispune la un moment dat pentru a-și organiza viața socială. Spuneam atunci că timpul pe care îl avem de trăit este singurul capital cu care ne naștem, pe care îl investim pe parcursul vieții în diverse activități din care obținem diverse alte tipuri de capital precum capital uman, cultural, economic, relațional etc. Dar timpul nostru este singurul tip de capital inseparabil de noi, de corp, de ființa fiecăruia. Capitalul individual de timp al fiecărui individ reprezintă un orizont de acțiune, un potențial, un capital disponibil doar pentru el pentru a-și manifesta puterea de acțiune și influență, ceea ce în limba engleză se numește agency. Acest potențial de acțiune este materializat într-o durată de viață ce se redefinește permanent în funcție de consecințele acțiunilor pe care le realizăm și de context.
Capitalul de timp are două dimensiuni (Preda, 2013; Matei & Preda, 2018; Preda & Matei, 2019):
- O dimensiune este cantitativă (Măsura, metrix), cuantificabilă, echivalent a unei un fel de speranțe de viață exprimată cantitativ, a individului la un moment dat, o proiecție cantitativă într-un anumit prezent a capacități viitoare de a acționa. Capitalul de timp are o unitate de măsură convențională (minute, zile, ani). Această dimensiune produce o obiectivare a lui și este ceea ce face capitalul de timp un obiect controlabil și măsurabil.
- Cea de-a doua dimensiune este calitativă (Velocitatea), este elementul care ghidează fluxul de distribuție a capitalului de timp, o măsură a accelerării sau decelerării ritmului de consum a acestuia, ritmul în care se lărgește sau se diminuează orizontul de posibilități.
Așadar, fiecărei acțiuni umane, fiecărei interacțiuni, îi poate fi asociată o constată de velocitate determinată de context: tipul de acțiune, contextul biologic, psihologic, tehnologic. Ca să dau un exemplu simplu: dacă cineva își petrece o perioadă de timp într-un mediu puternic poluant sau/și desfășoară activități neplăcute, care îl uzează fizic sau psihic își va accelera îmbătrânirea, va consuma mai mult, mai repede, din speranța sa de viață. Dacă, însă, petrece timp într-un mediu sănătos, face activități plăcute, utile, va avea un coeficient de velocitate mai bun și va cheltui mai puțin din componenta cantitativă a capitalul său de timp. Pentru acțiuni excepționale precum un transplant, un tratament medical pozitiv, capitalul individual de timp nu doar își reduce ritmul de scădere, dar poate chiar să crească substanțial.
Capitalul de timp are trei caracteristici majore:
a) convertibilitate, b) transferabilitate și c) multideterminare (Preda & Matei, 2019).
El este convertibil în alte forme de capital (capital social, capital cultural, capital relațional, capital economic) și aceste forme de capital pot fi reconvertite în capital de timp. De exemplu, dacă investim timp în educație, în capital uman, în urma competențelor dobândite vom obține bani, capital economic, cu care vom avea o calitate a vieții mai bună (hrană, timp liber, servicii de sănătate mai bune), ceea ce va avea repercusiuni pozitive aspupra capitalului nostru de timp.
Totodată, capitalul de timp poate fi total sau parțial transferabil direct sau indirect între diferiți agenți în anumite condiții și în funcție de reperele ce caracterizează organizarea socială. O persoană sau o organizație alocă, transferă capital de timp sau alte resurse legate de ea altor persoane sau altor organizații și își reduce propriul capital de timp dar îl crește pe al celorlalți.
Capitalul de timp care este un produs al „agentității” umane, al liberului arbitru, este determinat și de factorii externi care exercită o influență constrângătoare asupra acțiunii. Capitalul de timp depinde astfel de relația dintre factorii umani interni și factorii externi. O persoană lipsită de libertate, de exemplu, nu mai poate acționa asupra propriului capital de timp pentru care decid factorii externi sociali constrângători.
O astfel de conceptualizare a Capitalului de Timp Individual creează baza de elaborare a unor proiecte de management al sinelui. Înțelegerea propriei vieți în termenii capitalului individual de timp presupune o autoritate dar și o responsabilitate mai mare privind propria viață și un nivel mai ridicat de conștientizare a implicațiilor deciziilor curente luate pentru speranța noastră de viață, pentru capitalul de timp antum și chiar postum (Matei & Preda, 2016-2). Abordarea timpului personal din perspectiva comodificată și dinamică, a capitalului investit și convertit, favorizează procesul de individualizare caracteristic modernității și care valorizează creșterea libertății, autonomiei și personalizării în construirea unui mod de existență și acțiune în societate.
Capitalul individual de timp este dependent de factori interni care sunt sub controlul individului, depind de deciziile lui, de factori interni față de care individul nu poate interveni direct precum moștenirea sa genetică și de factori externi față de care poate interveni doar parțial, precum condițiile de mediu, sociale, economice (Preda & Matei, 2019).
Velocitatea, partea calitativă ce determină accelerarea sau decelerarea călătoriei în timp a individului și resursa de „combustibil” pentru această călătorie care este Capitalului Individual de Timp, are, la rândul ei, trei 3 componente (Preda & Matei, 2019):
- Velocitatea socio-culturală care reprezintă impactul mediului socio-cultural asupra vieții și sănătății individului pe parcursul unei acțiuni. De exemplu, petrecerea unui timp de calitate cu persoane apropiate produce valori pozitive ale velocității, în timp ce stresul, conflictele au efecte negative asupra individului.
- Velocitatea biologică reprezintă impactul factorilor mediului biologic și fizic asupra vieții și sănătății individului pe parcursul acțiunilor sale. Activitățile sănătoase precum sportul sau cele desfășurate în medii sănătoase au efecte pozitive spre deosebire de cele nesănătoase sau derulate în medii bio-fizice poluate, dăunătoare.
- Velocitatea tehnologică reprezintă impactul pe care tehnologia, progresul tehnologic, inovațiile îl au asupra acțiunilor individului. Valorile pozitive sunt date de tratamentele medicale, de producerea confortului prin tehnologie, iar cele negative de tehnologia sau lipsa tehnologiei care produce disconfort, dificultăți, condiții de viață proaste cu efecte negative.
În articolele publicate singur sau împreună cu Ștefania Matei (Preda, 2013; Matei & Preda, 2018; Preda & Matei, 2019) am introdus formule matematice ale capitalului de timp. Hawking spunea cândva că editorul său i-a spus că fiecare formula într-o carte înjumătățește numărul de cititori. Voi încerca, totuși, un demers puțin riscant, să vă prezint narativ povestesc formula de bază a capitalului de timp. Ea pornește de la momentul T0, al Capitalului Individual de Timp (CIT) moștenit, maxim, cel de la naștere, după care se calculează Capitalul de Timp la diverse momente ulterioare T1, T2 etc prin scăderea pe de-o parte a timpului chronologic scurs pentru fiecare acțiune înmulțit cu coeficientul de velocitate al acțiunii. Practic, pentru fiecare perioadă ulterioară a vieții subiectului, pentru fiecare fragment de timp petrecut de el, pentru fiecare acțiune, pentru fiecare schimbare de mediu, se scade din valoarea Capitalului Individual de Timp CIT de la începutul acțiunii componenta ei cronologică, durata, corectată cu coeficientul de velocitate care este suma celor trei 3 coeficienți componenți, socio-cultural, biologic și tehnologic. Să presupunem că la începutul acestei ceremonii Capitalul Individual de Timp al meu, timpul pe care îl mai avem de trăit, era de 35 de ani, 100 de zile și 70 de minute. Pentru a-l afla pe cel prezent, trebuie să scad cele, să zicem, 40 de minute consumate cronologic de la începutul evenimentului. Dar ele trebuie corectate cu acel coeficient de velocitate dat de calitatea timpului petrecut și de mediu. Cum evenimentul este foarte plăcut, mediul foarte sănătos, coeficientul va fi cu siguranță unul bun, subunitar, așa că cele 40 de minute trecute vor deveni, să zicem, doar 20. Deci, deși au trecut chronologic 40 de minute, eu am consumat doar 20 de minute, am îmbătrânit mai încet, așa că mai am un capital de timp de 35 de ani, 100 de zile și 50 de minute pe care să le folosesc, să le investesc de acum încolo.
Moartea accidentală, spre exemplu, are un coeficient negativ de velocitate care tinde spre infinit așa că epuizează complet capitalul individual de timp anterior. Astfel de situații pot fi generate de tehnologie, de mediu (cataclisme naturale) sau de factori socio-culturali precum stresul major care determină un atac de cord sau sinuciderea.
Cazurile extreme de impact pozitiv al unor acțiuni prin coeficienți de velocitate pozitivi sunt intervențiile chirurgicale majore precum transplantul sau procrearea (inclusiv clonarea) care produc un nou Capital Individual de Timp, pentru un alt individ.
Capitalul de timp individual poate fi însumat pentru mai mulți indivizi, pentru grupuri și organizații. Urmând aceeași logică, poate rezulta prin însumare un capital de timp asociat grupurilor primare în care mai mulți indivizi își organizează viața și își petrec timpul împreună, sincronizat, gestionând în comun resurse (familie, gospodărie, cupluri). Am numit acest capital de timp al grupurilor mici ce coexistă și își manifestă împreună agentitatea pe bază de rudenie sau afiliere, Capital de timp Microsocial (μTC). El se poate calcula ca sumă a capitalurilor individuale ale membrilor la momentul T zero de începere a unei acțiuni din care se scad plecările prin deces sau dezafiliere și se adaugă intrările de noi membri. (Preda & Matei, 2019)
La această sumă se adaugă Capitalul de timp încorporat în toate proprietățile moștenite, produse sau acumulate de grup la acel moment de referință. Aceste proprietăți, asset-uri, sunt rezultatul unor investiții anterioare de capital de timp individual sau colectiv ale membrilor grupului și produc efecte pozitive sau negative asupra culturii, mediului și tehnologiei și implicit asupra grupului și fiecărui membru. Desigur, datoriile, pierderile materiale ale indivizilor transmise grupului sunt incluse cu coeficienții de velocitate negative aferenți. Vedeți cum CT incorporează aici și alte tipuri de capital precum cel cultural sau economic convertit în timp și nu în bani.
În mod similar, am definit Capitalul de Timp Mezosocial (mTC), ca potential pe care îl are un grup mediu, o organizație, o comunitate pentru a-și atinge scopurile proprii, comune. Referirea se face aici la entități sociale cu populație și proprietăți clar delimitate și cu scopuri comune, identitate comună, norme și cultură comune (Preda & Matei, 2019).
Capitalul de timp mezosocial include suma capitalurilor de timp microsociale ale membrilor și pe cea a capitalurilor de timp mezosociale ale grupurilor primare incorporate în entitate, la care se adaugă capitalul de timp încorporat în proprietățile specifice organizației sau comunității locale produse sau acumulate de aceasta.
Similar, am definit Capitalul de timp Macrosocial (MTC) care măsoară potențialul societăților complexe prin dimensiuni și diversitate de a-și atinge scopurile, sustenabilitatea și stabilitatea economică, politică și socială. Aceste societăți complexe sunt înțelese ca rețele de sisteme sociale naționale, transnaționale sau chiar globale. Statele, organizațiile mari, transnaționale sau chiar omenirea în ansamblu sunt caracterizate de un Capital de timp Macrosocial (Preda & Matei, 2019).
Deși logica definiției și formulei matematice asociate este aceeași, diferențele apar în complexitatea foarte mare a sistemelor și în mult mai slaba capacitate a indivizilor de a influența prin acțiunile lor ordinea și structura socială, de a-și regăsi inițiativele, acțiunile, interesele la nivelul schimbărilor macrosociale. De asemenea, proprietățile ce sunt gestionate în comun și care încorporează investițiile de capital de timp ale generațiilor anterioare sunt cele macrosociale precum marile moșteniri culturale, marile tehnologii, sau chiar universale precum clima, mediul și resursele naturale ale Pământului.
Toate discuțiile referitoare la capitalul de timp individual sunt valabile și la celelalte niveluri.
El este transferabil de la o entitate la alta și, în timp, de la o generație la alta. Acumulări noi sau datorii economice, culturale, populaționale sunt transmise intre entități și generații. El este convertibil în alte tipuri de capital. Munca, timpul individual a mii de oameni si comunități, a produs marile realizări precum Piramidele, Marele Zid, marile orașe actuale, dar în egală măsură poluarea, datoriile și crizele economice. Din acestea rezultă prosperitate sau dezastre, toate cu repercusiuni asupra capitalurilor de timp de la fiecare nivel.
Multideterminarea capitalului de timp la fiecare nivel este evidentă. Ea creste de la individ la societate și umanitate dar păstrează cele trei mari componente cu influență asupra velocității: cultura, mediul și tehnologia.
Dacă înțelegerea la nivel conceptual a capitalului de timp este, cred eu, parțial rezolvată, problema aplicării formulelor pe care le-am explicat aici și le-am inclus deja în articole publicate sau în curs de publicare, a măsurării efective a acestor capitaluri pentru diverse entități și contexte, pare de nerezolvat. Ar trebui să avem informații complexe despre indivizi și acțiunile lor, despre condițiile de mediu biologic, fizic, despre toate tipurile de proprietăți, de la cele economice la cele culturale, despre mobilitatea socială, despre tehnologie etc.
Și totuși, dacă privim atent, noile tehnologii aproximează, măsoară, stochează și monitorizează cu voia și uneori fără voia noastră, informații despre aspecte din ce în ce mai detaliate ale vieții noastre. Ne monitorizăm indicatorii stării de sănătate, bugetele de timp, numărul de calorii, greutatea, numărul de pași, tranzacțiile financiare și multe altele. Măsurăm și monitorizăm vremea, clima, poluarea, tot felul de indicatori de la nivel global la nivel local. Ceea ce se numește Big Data, bazele de date despre populații largi cresc în complexitate și acuratețe. Toate aceste informații deja facilitează calcularea unor indici globali compoziți precum Livability Index, Indexul Dezvoltării Umane și mulți alții.
Sunt încredințat că în același mod vom avea în viitorul nu foarte îndepărtat date care să ne vorbească despre potențialul indivizilor, grupurilor, societăților și umanității din perspectiva Capitalului de timp. Astfel de date vor facilita procese de decizie centrate pe acest concept care ne oferă acces la un tip de cunoaștere despre diferite aspecte ale realității care altfel sunt ascunse gândirii și are puterea de a descrie și construi lumea ca un spațiu la nivelul căruia se poate interveni.
Marele Leonardo da Vinci spunea despre timp că este asemeni unui râu atunci când stăm pe mal cu mâna în apa care curge: „trecutul este apa care trece, viitorul este apa care vine, iar prezentul este ultima din cea care trece și prima din cea care vine”. O definiție interesantă a timpului liniar, ireversibil dar și individual.
Dar metafora râului nu este singura posibilă. Să ne imaginăm că stăm într-o barcă, în mijlocul unui ocean și punem mâna în apă. Timpul fiind, cu certitudine, multidimensional iar oceanul părând infinit din barca noastră, complexitatea și imensitatea ne sperie.
Dacă vom pune, însă, tehnologie în barca noastră, internet, GPS, laptop, ne vom putea conecta și ne vom sincroniza din barca noastră, din mijlocul oceanului, cu lumea, ne vom putea măsura și monitoriza poziția geografică, ne vom orienta în spațiu și în timp, și ne vom putea calcula și planifica traseul și timpul necesar până la următoarea destinație.
Omenirea a acumulat prin investițiile trecute de timp individual și colectiv în știință, în cunoaștere, în tehnologie, atât de mult capital cultural încât barca ei merge din ce în ce mai sigur și mai repede prin oceanul timpului, într-o entropie mereu în creștere. Doar barcagiul trebuie periodic să se schimbe pentru că, într-un ocean de Capital de Timp Macrosocial, Capitalul de Timp Individual, timpul fiecăruia dintre noi, marea proprietate cu care ne naștem, unica dimensiune umană semnificativă, rămâne finit, rămâne limitat.
Dar ne rămâne desigur, frumusețea voiajului și jurnalul de bord pe care îl scriem fiecare și îl lăsăm pentru generațiile viitoare de călători prin timp.
Vă mulțumesc foarte mult!
Referințe
Adam, B. (1995). Timewatch: The Social Analysis of Time. Polity Press.
Adam, B. (2001). When time is money: Contested rationalities of time and challenges to the theory and practice of work. In Working Paper Series. School of Social Sciences, Cardiff Univeristy.
Adam, B. (2005). Timescapes of Modernity: The Environment and Invisible Hazards. Routledge.
Andorka, R. (1987). Time Budgets and Their Uses. Annual Review of Sociology, 13, 149–164.
Becker, G. (1975). Human Capital: A Theoretical and Empirical Analysis, with Special Reference to Education. New York: National Bureau of Economic Research.
Bergson, H, 1996, Materie și Memorie, Polirom, Iasi
Birsan, Ghe., 1973, Timpul în știintă și filosofie, Editura Științifică, Cluj-Napoca.
Birth, K. (2012). Objects of Time. How Things Shape Temporality. Palgrave Macmillan.
Bourdieu, P. (1986). The forms of capital. In J. Richardson (Ed.), Handbook of Theory and Research for the Sociology of Education (pp. 241–258). Greenwood.
Brown, S. (2012). Two minutes of silence: Social technologies of public commemoration. Theory & Psychology, 22(2), 234 –252.
Bryson, V. (2007). Gender and the Politics of Time. Feminist Theory and Contemporary Debates. The Policy Press.
Cipriani, R. (2013). The many faces of social time: A sociological approach. Time & Society, 22(1), 5–30.
Coleman, J. (1988). Social Capital in the Creation of Human Capital. American Journal of Sociology, 94, 95–120.
Doff, R. (2008). Defining and measuring business risk in an economic‐capital framework. The Journal of Risk Finance, 9(4), 317–333.
Ermarth, E. D. (2010). What if time is a dimension of events, not an evelope for them? Time & Society, 19(1), 133–150.
Fassin, D. (2011). Coming Back to Life: An Anthropological Reassessment of Biopolitics and Governmentality. In U. Bröckling, S. Krasmann, & T. Lemke (Eds.), Governmentality. Current Issues and Future Challenges (pp. 185–200). Routledge.
Feenberg, A. (2017). Technosystem: The Social Life of Reason. Harvard University Press.
Flaherty, M. (2003). Time Work: Customizing Temporal Experience. Social Psychology Quarterly, 66(1), 17–33.
Foucault, M. (1988). The Political Technology of Individuals. In L. H. Mrtin, H. Gutman, & P. H. Hutton (Eds.), Technologies of the Self. A seminar with Michel Foucault (pp. 145–162). The University of Massachusetts Press.
Granovetter, M. (1985). Economic Action and Social Structure: The Problem of Embeddedness. American Journal of Sociology, 91(3), 481–510.
Hall, R. J, 2010 Apocalipsa – Din Antichitate pana in Imperiul Modernitatii, CA Publishing, Cluj-Napoca
Hassan, R. 2003, Network time and the new knowledge epoch. Time & Society, 12 (2/3) 225-241
Hassan, R and Rosa, H. 2010, Editorial in Time & SocietySage, 19: 163
Hoy, D.C, 2009 The time of our lives: a critical history of temporality, MIT Press, Cambridge, Massachusetts
Hawking, S., 1988/1995, Scurta istorie a timpului, Editura Humanitas, Bucuresti
Hawking, S. (2010). How to build a time machine. Mail Online, 19.
Hawking, S. (2011) Time traveller’s Party – video Youtube.
Heydebrand, W. (2003). The Time Dimension in Marxian Social Theory. Time & Society, 12(2–3), 147–188.
Ihde, D. (2009). Postphenomenology and Technoscience. The Peking University Lectures. Suny Press.
Kahlert, H., Muhe, K., & Brunner, G. L. (2007). Wristwatches: History of a Century’s Development. Schiffer Publishing.
Kale, P., Singh, H., & Perlmutter, H. (2000). Learning and protection of proprietary assets in strategic alliances: building relational capital. Strategic Management Journal, 21(2), 217–237.
Latour, B. (1999). Pandora’s hope: essays on the reality of science studies. Cambridge: Harvard University Press.
Lemke, T. (2011). Beyond Foucault: From Biopolitics to the Government of Life. In U. Bröckling, S. Krasmann, & T. Lemke (Eds.), Governmentality. Current Issues and Future Challenges (pp. 165–184). Routledge.
Levine, R. (2006). A geography of time. The temporal misadventure of a social psychologist or How every culture keeps time just a little bit differently. Oneworld Publications.
Marcus, S. (1985). Timpul, Editura Albatros, Bucuresti
Matei, S., & Preda, M. (2016). Status after Death. Understanding Posthumous Social Influence Through a Case Study on the Christian-Ortodox Tradition – Journal for the Study of Religions and Ideologies
Matei, S., & Preda, M. (2018). When social knowledge turns mathematical – The role of formalisation in the sociology of time. Time & Society, 0(0), 1–26.
Miller, W. W. (2003). Durkheimian Time. Time & Society, 9(1), 5–20.
Preda, M (2010). Timpul – principala dimensiune. Pledoarie pentru o sociologie a timpului – prezentare la Conferința Societății Sociologilor din România – Cluj-Napoca, decembrie 2010.
Preda, M (2012). Time Capital and social gravity: Two new concepts for Sociology of Time – prezentare la Second ISSA Forum of Sociology – Buenos Aires, Argentina
Preda, M. (2013). Time Capital and Social Gravity: Two New Concepts for Sociology of Time. In B. Pirani & T. Smith (Eds.), Body and Time: Bodily Rhythms and Social Synchronism in the Digital Media Society (pp. 22–40). Cambridge Scholars Publishing.
Preda, M. & Matei, S. (2019) – Time capital and sustainability: a contribution to strategic planning and management – articol în curs de publicare.
Prigogine, I. Si Stengers, I. 1988/1997, Intre Eternitate si Timp, Editura Humanitas, Bucuresti
Putnam, R. (1995). Bowling Alone: America’s Declining Social Capital. Journal of Democracy, 6(1), 65–78.
Radovan, M. (2013). Time is an abstract entity. Time & Society, 20(3), 304–324.
Ritzer, G. (1993). The McDonaldization of Society. Pine Forge Press.
Robinson, J. (2002). The Time-Diary Method. Structure and Uses. In W. Pentland, A. Harvey, P. Lawton, & M. A. McColl (Eds.), Time Use Research in the Social Sciences (pp. 47–89). Kluwer Academic Publishers.
Scaff, L. (2005). The Mind of the Modernist: Simmel on time. Time & Society, 14(1), 5–23.
Searle, J. (1997). The Construction of Social Reality. Penguin Books.
Segre, S. (2000). A Weberian Theory of Time. Time & Society, 9(2–3), 47–170.
Tabboni, S. (2001). The Idea of Social Time in Norbert Elias. Time & Society, 10(1), 5–27.
Urry, J., (1996/2000). Chapter 15 – Sociology of Time and Space, in Turner, S.B., (ed.) The Blackwell companion to social theory, Oxford, Blackwell Publishing
Urry, J. (2000). Sociology beyond Societies: mobilities for the twenty-first century, London, Routledge.
Warfield Rawls, A. (2005). Garfinkel’s Conception of Time. Time & Society, 14(2–3), 163–190.